Hotararea 6 din 30/01/2025

Titlu: Acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Bunești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "APA Vâlcea" în vederea exprimării votului cu privire la retragerea Comunei Crețeni din cadrul Asociației, precum și la modificarea Statutului Asociației, cu modificările și completările ulterioare
Documente:
document-17515415068219.pdf
Continutul hotararii:

HOTĂRÂREA NR.6
privind: acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Bunești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea” în vederea exprimării votului cu privire la retragerea Comunei Crețeni din cadrul Asociației, precum și la modificarea Statutului Asociației, cu modificările și completările ulterioare

Consiliul Local al comunei Bunești, județul Vâlcea, întrunit în ședința ordinară din data de 30.01.2025, la care participă un număr de 11 consilieri din totalul de 11 consilieri în funcție; Văzând că prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Bunești, județul Vâlcea nr. 1/2024, doamna consilier Ciobotea Liliana Elena, a fost aleasă președinte de ședință; Având în vedere: - referatul de aprobare al primarului comunei Bunești, județul Vâlcea cu privire la acordarea unui mandat special reprezentantului comunei Bunești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea” să aprobe retragerea Comunei Crețeni din cadrul Asociației, precum și modificarea Statutului Asociației, cu modificările și completările ulterioare și a Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, cu modificările și completările ulterioare, înregistrat sub nr.396 din 17.01.2025; - raportul de specialitate înregistrat sub nr.408/17.01.2025 întocmit de către domnul Văduva Dumitru, administrator public privind acordarea unui mandat special reprezentantului comunei Bunești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea” să aprobe retragerea Comunei Crețeni din cadrul Asociației, precum și modificarea Statutului Asociației, cu modificările și completările ulterioare și a Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, cu modificările și completările ulterioare; - adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "APA Vâlcea" nr.28 din 16.01.2025, înregistrată la Primăria Bunești sub nr.363 din 16.01.2025; - Hotărârea Consiliului Local al Comunei Creteni nr.56 din 26.11.2024 privind retragerea Comunei Crețeni, județul Vâlcea, din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea; - raportul de avizare a legalității proiectului de hotărâre înregistrat la nr.556/22.01.2025, întocmit de secretari general al comunei Bunești, județul Vâlcea; - raportul de avizare al comisiei pentru programe de dezvoltare economico- socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al localității, gospodărire comunală, protecția mediului, servicii și comerț înregistrat la nr.797/29.01.2025, al comisiei pentru învățământ, culte, sănătate, cultură, protecție socială, activități sportive și de agrement înregistrat la nr.797/299.01.2025 și al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor înregistrat la nr.797/29.01.2025, prin care se avizează favorabil proiectul de hotărâre; în conformitate cu: - prevederile Hotărârii Guvernului nr.855/2008 pentru aprobarea statutului- cadru al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilități publice, așa cum a fost modificată și completată prin H.G. nr.293/2023; - dispozițiile art.16 alin.(2) lit.”h” și ”j ”, art.21 alin.(l) și ale art.32 alin.(l) din Statutul Asociației, cu modificările și completările ulterioare; - art.10 alin.(5) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, R, cu modificările și completările ulterioare; în temeiul art.139, alin.(l) și art.196, alin.(l), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 11 voturi "pentru", un număr de 0 voturi "abțieri" și un număr de 0 voturi "împotrivă", adoptă următoarea;

HOTĂRĂȘTE
Art.1 Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Bunești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, să aprobe: - retragerea Comunei Crețeni din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”; - modificarea, prin act adițional, a Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”, ca urmare a aprobării de către Adunarea Generală a Asociației a retragerii Comunei Crețeni - în sensul eliminării Comunei Crețeni dintre membrii asociați;
Art.2 Se împuternicește Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” să semneze, în numele și pe seama Comunei Bunești, actul adițional la Statutul Asociației, cu modificările și completările.
Art.3 Secretarul General al Comunei Bunești va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului - județul Vâlcea, în vederea exercitării controlului de
legalitate, Primarului comuneii Bunești, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, și se va aduce la cunoștință publică prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Bunești, județul Vâlcea, www.primariabunesti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local.